Alimentarea unui rig: conectori, risere și circuitul la care se conectează

Partea care chiar se strică

Plăcile nu omoară de obicei rig-urile. Conectorii o fac. Aproape orice miros de ars, mufă înnegrită și repornire misterioasă într-un rig de mining se reduce la o bucată de cupru căreia i se cere să ducă mai mult curent decât a fost proiectată, continuu, luni la rând.

De aceea aceasta este singura zonă în care cifrele merită cunoscute, nu aproximate, pentru că defecțiunea nu este o placă ce nu mai funcționează. Este căldură acolo unde nu ați plănuit căldură.

Un cablu pentru fiecare mufă a plăcii

Un conector PCIe 8-pin este evaluat la 150 de wați, adică la 12 volți aproximativ 12,5 amperi prin acea mufă și firul din spatele ei. Un 6-pin este evaluat la 75, iar slotul plăcii de bază mai furnizează singur încă 75.

Multe surse de alimentare vin cu cabluri cu doi conectori pe același fir, a doua mufă atârnând de prima. Asta există pentru plăcile care consumă puțin și este cea mai frecventă greșeală într-un rig. Alimentarea celor două mufe 8-pin ale unei plăci dintr-un astfel de cablu cere ca un singur fir să le ducă pe amândouă, aproximativ 25 de amperi, printr-un fir ales pentru jumătate din asta.

Regula este simplă și nu are excepții care merită făcute: un cablu de la sursă pentru fiecare mufă a plăcii. Dacă sursa nu are destule cabluri separate, nu este sursa potrivită pentru acea placă, iar niciun adaptor nu schimbă asta.

Riserul SATA, clasicul incendiu de rig

Un riser are nevoie de propria alimentare pentru că îi furnizează plăcii cei 75 de wați pe care i-ar oferi în mod normal slotul. Riserele vin cu mai multe mufe la alegere, iar una dintre ele este greșită.

Un conector de alimentare SATA este evaluat la 54 de wați. Unui riser i se poate cere mai mult de atât. Este un conector proiectat pentru unități de stocare, cu contacte mici și plate și cu obiceiul de a fi sertizat, nu lipit, iar i se cere să ducă non-stop mai mult decât valoarea sa nominală. De aceea fotografiile cu mufe SATA topite au devenit un gen în sine.

Folosiți mufa PCIe 6-pin de pe riser sau Molex, care este evaluat mult mai sus. Dacă un riser oferă doar SATA, este un riser de aruncat, nu de adaptat, iar un adaptor SATA-Molex înrăutățește situația în loc să o îmbunătățească: conectorul slab rămâne în lanț, acum cu o îmbinare în plus.

Nu legați nici mai multe risere pe un singur cablu. Numărați wații de pe cablu, nu numărul de mufe pe care se întâmplă să le aibă.

Cel mai nou conector merită grijă aparte

Conectorul 16-pin de pe plăcile recente de mare putere are un istoric bine documentat de supraîncălzire și topire. O revizie a scurtat pinii de detecție, ca o mufă introdusă incomplet să fie observată mai ușor, dar raportările de topire au continuat, pentru că problema de fond este o placă ce consumă aproape cât este evaluat conectorul, prin contacte care trebuie toate să împartă sarcina în mod egal.

Dacă folosiți unul: introduceți-l până face clic, apoi verificați că nu l-a tras carcasa într-un unghi, evitați îndoirile strânse lângă mufă, nu folosiți un adaptor terț decât dacă aveți un motiv anume să aveți încredere în el și uitați-vă la el din când în când. O placă ce rulează luni la rând aproape de limita ei are o viață mai grea decât utilizarea desktop pentru care au fost evaluați acești conectori.

Dimensionarea sursei

Adunați ce consumă plăcile la limita de putere la care le rulați efectiv, nu la cea implicită, apoi adăugați aproximativ 100 de wați pentru placa de bază, procesor, unitatea de stocare și ventilatoare. Apoi lăsați o rezervă, în loc să dimensionați exact la total.

Motivul rezervei este eficiența, nu siguranța. O sursă este cea mai eficientă undeva la mijlocul intervalului ei și cea mai puțin eficientă la ambele capete, așa că o unitate rulată permanent aproape de plafon risipește mai mult din ce plătiți și se încălzește mai tare în timp ce o face. Un certificat 80 Plus măsoară această eficiență, iar pe o mașină care rulează continuu diferența dintre niveluri înseamnă bani reali, nu un detaliu din fișa tehnică.

Două surse într-un rig sunt normale peste o anumită dimensiune, iar lucrul de făcut corect este ca ele să pornească împreună și să aibă o masă comună, exact rolul unui adaptor de sincronizare.

Ce poate alimenta de fapt o priză

Aceasta este limita pe care oamenii o întâlnesc ultima și ar trebui să o întâlnească prima, pentru că ține de clădire, nu de rig.

Circuitele nu sunt evaluate pentru utilizare continuă la valoarea lor completă. O sarcină care rulează ore în șir este tratată ca fiind continuă, iar limita acceptată pentru aceasta este 80 la sută din valoarea nominală a circuitului. Pe un circuit de 15 amperi la 120 de volți, asta înseamnă 12 amperi, aproximativ 1.440 de wați. Pe un circuit de 20 de amperi, 16 amperi, aproximativ 1.920. Pe un circuit de 16 amperi la 230 de volți, aproximativ 2.900 de wați.

Aceasta este valoarea pentru tot circuitul, nu pentru priză: tot ce mai este pe aceeași siguranță se scade din aceeași cifră, și așa un rig care a mers luni de zile declanșează siguranța prima dată când cineva pornește un radiator în camera alăturată.

Iar cifra de la priză este mai mare decât suma plăcilor, pentru că sursa nu este perfectă. Un rig cu componente care consumă 1.200 de wați trage poate 1.300 din priză. Măsurați cu un contor de priză în loc să adunați specificații: costă foarte puțin și este singura cifră care contează pentru siguranță.

Lucruri care merită făcute o dată

• Cumpărați cablurile de alimentare de la același producător ca sursa. Cablurile modulare nu sunt standardizate, iar un cablu de la altă unitate poate avea alt pinout, ceea ce distruge hardware-ul imediat, nu treptat.
• Pipăiți conectorii după prima oră la sarcină maximă. Cald e în regulă, fierbinte nu, iar fierbinte la o singură mufă vă spune care este aceea.
• Țineți un riser de rezervă. Este piesa cu cea mai mare probabilitate de defectare și cea mai ieftină de ținut pe raft.
• Puneți rig-ul pe propriul circuit, dacă puteți. Elimină o întreagă clasă de probleme în care altceva din casă decide cât timp funcționează rig-ul.